Controalele medicale în vreme de pandemie

TIMIȘOARA. Odată cu măsurile impuse de ordonanțele militare, accesul pacienților în spitale a fost limitat, iar recomandarea venită de la Ministerul Sănătății a fost, acolo unde este posibil, consultațiile să fie făcute la distanță, în mediul online.

Astfel de controale medicale au loc deja, iar medicii comunică și dau sfaturi pacienților aflați chiar și la sute de kilometri distanță.

„Teleconsultația a devenit de actualitate în contextul epidemiei de coronavirus. Este o idee care exista și înainte, dar acum a fost pusă în aplicare”, spune medicul Milovan Slovenski, unul dintre cei mai solicitați cardiologi din Timișoara.

Având în vedere că cei mai mulți dintre cei care au nevoie de un consult sunt deja în baza de date a medicului, acesta poate analiza, prin apeluri video, starea pacienților și le poate trimite rețetele pentru medicamentație prin e-mail.

„Există pacienți cunoscuți, care sunt în baza noastră de date, care au o evoluție favorabilă sub tratamentul actual, care au nevoie de un control periodic care, practic, reconfirmă, de multe ori, aceeași schemă de tratament. Având în vedere riscul de infecție, cazurile cronice, care pot fi rezolvate fără un consult direct, să se adreseze prin telefon, prin e-mail.

În urma discuției cu pacienții care solicită această consultație telefonică, noi putem să decidem dacă putem să-i ajutăm de la distanță sau, în situații în care pacienții acuză simptomatologie tipică ce indică o boală severă, îi direcționăm către cel mai apropiat cabinet de cardiologie sau îi chemăm la noi. Trebuie să punem în balanță ce risc este mai mare: riscul bolii cardiovasculare sau riscul infectării și al desfășurării bolii infecțioase…

Discuția de multe ori este elocventă pentru noi. Avem pacienți care au fost tratați deja, avem informații despre ei, știm severitatea bolii lor, iar cu aceștia lucrurile merg foarte simplu”, a adăugat medicul Slovenski.

Pentru mulți dintre bolnavi, acest tip de consult, la distanță, se potrivește mănușă, pentru că mulți dintre ei locuiesc în orașe aflate la mare distanță de Timișoara.

„Mie mi se pare un lucru foarte binevenit, mai ales că eu sunt din Turnu Severin, iar domnul doctor este la Timișoara, deci distanța e foarte mare. În afară de dumnealui nici nu aș avea cu cine să discut aici, pentru că sunt probleme care imi apar zilnic sau la o săptămână. Mi-e foarte simplu acum, cu acordul dumnealui să pot să îl sun pe Whatsapp, să cer o consultație, fără să fac 500 de kilometri dus întors, mai ales în condițiile date”, a spus una dintre pacientele medicului Slovenski.

Astfel de consultații pot fi făcute și pacienților care nu au un istoric medical cunoscut de doctori. În primă fază, ei sunt evaluați și încadrați în grupa de risc, iar dacă se încadrează în simptomatologia de risc minoră, iar probleme pe care le au pot fi temporizate, medicii le pot recomanda să amâne vizita la spital până după ce este depășit riscul de infectare cu coronavirus.

Articol preluat: https://www.opiniatimisoarei.ro/controalele-medicale-in-vreme-de-pandemie-la-un-apel-distanta-cum-se-realizeaza-teleconsultatiile-timisoara-cu-pacienti-aflati-si-la-sute-de-kilometri-departare-video/10/04/2020

Video: George Ștefăniță